Meciul dintre FC Voluntari și Academica Clinceni, scor 3-0, a redeschis Liga 1, după pauza competițională cauzată de pandemia de coronavirus.
Marele absent al Academicii Clinceni a fost și rămâne în continuare Paul Pîrvulescu, suspendat provizoriu de către Agenția Națională Anti-Doping, după ce a recunoscut într-un interviu că s-a dopat.
Simonovski a deschis scorul pentru FC Voluntari, în minutul 21, iar Struna a majorat diferența, în minutul 37.
În minutul 66 al întâlnirii de la Voluntari, Academica Clinceni a marcat, însă reușita a fost anulată pe motiv de ofsaid.
Chiar înlocuitorul lui Paul Pîrvulescu, Mihai Dobrescu (27 de ani), reușise să marcheze, printr-un șut din afara careului, însă arbitrul asistent a ridicat fanionul și scorul a rămas 2-0, până la intrarea lui Alexandru Tudorie, care a stabilit scorul acestei partide, 3-0, în minutul 76.
Mihai Dobrescu a arătat către camera de filmat o bluză albă pe care era scris mesajul „Alături de Paul”, dar decizia arbitrului i-a stricat gestul frumos pe care a vrut să îl facă pentru „rivalul” său de pe postul de fundaș stânga.
„M-am bucurat, dar nici nu am văzut că a fost ofsaid. Nici tușierul nu a ridicat fanionul. I-a spus al patrulea arbitru că e ofsaid. Nu a fost să fie, asta e. Ei au ajuns de două ori la poartă și am avut și ghinion la al doilea gol. A fost greu, mai ales că a fost și cald. Trebuie să ne intrăm în ritm. Mai este de jucat, mai sunt 11 meciuri, nu este totul pierdut, sunt multe puncte în joc. Ne-au bătut, nu avem nicio scuză, au meritat și scorul arată asta”, a spus Mihai Dobrescu, după meci, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER